Unirea-Dinamo, ultimul meci al etapei a IX-a a Ligii 1, este poate și cel mai așteptat. „Câinii” se deplasează la Urziceni cu un singur gând: victoria, care le-ar putea aduce, măcar temporar, liniștea. 1 singur punct în ultimele 3 meciuri, este, cu siguranță, un motiv serios de îngrijorare pentru Andone, al cărui obiectiv declarat este titlul.
Astfel, un succes pe terenul ialomițenilor ar fi o adevărată gură de oxigen pentru „roș-albi”. Statistica nu este însă de partea grupării din Ștefan cel Mare. De 4 ani, de când Unirea a promovat în primul eșalon, Dinamo nu a reușit decât o singură victorie în fața actualei vicecampioane a României.
Multe dintre meciurile „câinilor” contra formației din Urziceni sunt de tristă amintire pentru „câini”, iar elevii lui Andone au, luni seară, ocazia să câștige pentru prima dată în deplasare o partidă cu Unirea. În caz contrar, postul „Fălcosului” va fi pus serios în pericol, mai ales după ultimele divergențe avute atât cu Badea și Borcea, cât și cu suporterii.
Palmares: 8 3 4 1 11-9
Primul meci: 1-1, la Urziceni, la 18 noiembrie 2006.
Ultimul punct câștigat de Dinamo pe terenul Unirii Urziceni: 4-4, la 28 martie 2010.
Arbitri: Adrian Comănescu – Eduard Dumitrescu, Valentin Avram – Andrei Chivulete.
Observatori: Eduard Alexandru, Alexandru Crișan. Supervizor: Dumitru Mihalache.
Unirea Urziceni – Dinamo, luni, ora 20.00, Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER